top of page

Liceu
Gimnaziu
Ai grijă de tine

Clase primare
Grădiniță
Teste utile
Resurse video sugestive
Materiale consiliere psihopedagogică
Creștem împreună
Cred că școala poate deveni un loc mai sigur, mai empatic și mai atent la nevoile fiecărui copil atunci când oamenii care lucrează în ea își unesc experiența, ideile și resursele. Materialele reunite aici, prezentări PowerPoint, fișe de lucru și resurse pentru activități de consiliere psihopedagogică, sunt create și utilizate în activitatea noastră din școli, cu scopul de a sprijini dezvoltarea elevilor, relațiile sănătoase și construirea unui mediu educațional sigur.
Acest proiect s-a născut din colaborarea cu colegi consilieri școlari, în special din cadrul CJRAE Cluj, dar și din alte județe, alături de care am bucuria să învăț, să creez și să cresc profesional. Mă simt norocoasă să fiu înconjurată de oameni care mă inspiră și alături de care simt că munca noastră capătă un sens mai larg. Împreună, lăsăm câte ceva în urmă: o relație mai bună, un copil care se simte înțeles, un profesor care privește o situație diferit sau o clasă în care fiecare se simte mai în siguranță.
Am ales să adun aici aceste resurse pentru a le avea la îndemână în activitatea mea și pentru a le face accesibile colegilor care le pot integra în propriile activități de consiliere școlară. Nu trebuie să reinventăm fiecare dată ceea ce putem construi împreună. Uneori, o idee împărtășită la momentul potrivit poate schimba felul în care privim un copil, o relație sau o situație din școală. Împărtășesc aceste materiale cu recunoștință față de colegii alături de care învăț și cu speranța că vor deveni un punct de plecare pentru noi idei, adaptări și colaborări.
Pentru că, dincolo de materiale și activități, ceea ce contează cu adevărat este ceea ce construim împreună în relațiile de zi cu zi.
(ne) Facem bine împreună!
Pentru programare la Cabinetul de consiliere - vă rog să completați solicitarea dvs. pe acest link:
bottom of page














